Sinopsis Married to the Mafia  (2002)



“Marrying the Mafia” a fost unul din marile succese de box-office din Coreea din toate timpurile. La lansarea in 2002 peste 5,2 milioane coreeni au vazut filmul in cinematografe, “Marrying the Mafia” devenind cel de-al 14-lea cel mai bine vandut film coreean din istorie. La nivel de an 2002 filmul a ocupat pozitia a 2-a in box-office-ul anului, si prima in materie de filme coreene, dupa incasari. Filmul este o comedie cu gangsteri despre un om de afaceri ce devine fara voia lui implicat in afacerile murdare ale lumii intelope prin intermediul fiicei unui sef al sindicatului crimei. Jin-kyung, unica fiica a unui sef mafiot local, isi petrece accidental noaptea cu Dae-suh, un barbat pe care nu l-a mai intalnit vreodata. Afland de aceste zvonuri, cei trei frati ai lui Jin-kyung intentioneaza sa-l puna la respect pe Dae-suh, dar lucrurile iau o alta turnura cand afla ca acesta e de fapt un viitor absolvent al unei universitati de prestigiu si, totodata un prosper om de afaceri. Drept urmare, familia mafiota vede intr-o eventuala casatorie a acestuia cu Jin-kyung ocazia ideala de a avea in sfarsit in sanul ei pe cineva cu “creier”. Astfel ca misiunea initiala a celor 3 frati de a-i da o sapuneala lui Dae-suh se transforma intr-o misiune hilara prin care incearca sa-i cupleze pe cei doi… pentru binele Familiei. 
Prezentare realizata de: cris999 – asiacinefil.com
Titlu: Gamunui yeonggwang   (original title), Marrying the Mafia/Married to the Mafia  (international title)
Tara: Coreea de Sud
An: 2002
Gen: Comedie/Crima/Romantic
Regia: Heung-sun Jeong
Cu:    Dong-geun Yun, Jun-ho Jeong si Jeong-eun Kim
Data lansarii:   13 Septembrie 2002 (Coreea de Sud)
Durata:  113 min.

Trailer Marrying the Mafia (2002)




Vizionează filmul coreean Marrying The Mafia (2002) online subtitrat la o calitate DVDrip accesand link-ul  de mai jos.

Film ONLINE
PLAY

Vizionează online "Marrying the Mafia (2002)"


Sinopsis Fog Street (2006)


Yoon Soo (Kim Jung Hoon) este reporter la o revistă de artă dar, în zori, livrează ziare pentru a-şi ajuta fratele care are un birou de distribuire a presei. Într-o dimineaţă ceţoasă Yoon Soo zăreşte în parc o tânără aşezată pe o bancă. Pentru că nu era o oră tocmai potrivită pentru o plimbare, acest fapt îi atrage atenţia iar zâmbetul ei prietenos atinge o coardă sensibilă în sufletul lui. Astfel ajunge să o caute cu privirea în fiecare dimineaţă când trece prin parc şi uneori o regăseşte pe aceeaşi bancă , cu acelaşi zâmbet deschis sau dansând desculţă şi lipsită de griji după o melodie pe care şi-o fredonează singură. Ducându-se să ia un interviu pentru revista la care lucra, Yoon Soo dă chiar peste tânăra neobişnuită din parc dar… surpriză… aceasta nu pare să-l recunoască. Ce anume ar putea determina o astfel de atitudine din partea ei ? Oare doar se preface sau chiar nu-şi aminteşte cine este el ?


Titlu: Angaesijeonggeori  (original title), Fog Street  (international)

Tara: Coreea de Sud
An: 2006
Gen: Romantic
Regia: Lee Gun Joon
Cu:   Kim Jung Hoon (Yoo Soo); Ryu Hyun Kyung (Jung Hyo); Kim Han (Tae Kyu); Kim Jung Ki (Young Soo); Ka Young (Ha Young)
Data lansarii:  27 Mai 2006 (Coreea de Sud)
Durata:  65 min.


Vizionează filmul coreean Fog Street (2006) online subtitrat la o calitate DVDrip accesand link-ul  de mai jos.

Film ONLINE
PLAY
Fog Street (2006) Server 1
Vizionează online "Fog Street (2006)"


Sinopsis Madeleine (2003)




Ji-suk (Jo In-seong) şi Hee-jin (Shin Min-ha) se reîntâlnesc întâmplător în Seul şi hotărăsc să încerce timp de o lună să aibă o relaţie.Cei doi fuseseră colegi de şcoală dar, ca şi în trecut, nu par să aibă nimic în comun. El, fostul şef al clasei, îşi doreşte să devină scriitor şi e mereu cu nasul în cărţi. Ea, cândva o elevă oarecare, şi-a dorit mereu să devină coafeză şi chiar a reuşit. El vrea să-şi trăiască viaţa în ritmul unei plimbări prin parc iar ea în ritmul unei curse de viteză. Conştienţi că sunt foarte diferiţi, cei doi caută drumul unul către celălalt şi împărtăşesc momente menite să-i apropie şi să creeze amintiri demne de a fi retrăite peste ani. Dar oriunde ne-am duce ne luăm cu noi trecutul iar acesta are prostul obicei de a se amesteca în prezentul nostru. În cazul celor doi, foste iubiri îşi fac simţită prezenţa şi ameninţă să distrugă totul. Oare alegerile pe care fiecare trebuie să le facă îi vor apropia sau îi vor îndepărta definitiv?


Titlu: Madeleine  (original title)
Tara: Coreea de Sud
An: 2003
Gen: Romantic
Regia: Kwang-chun Park
Cu: In-seong Jo, Min-a Shin si Eun-jeong Ham
Data lansarii:  1 Ianuarie 2003 (Coreea de Sud)
Durata:  118 min.

Trailer Madeleine (2003) 




Vizionează filmul coreean Madeleine (2003) online subtitrat la o calitate DVDrip accesand link-ul  de mai jos.

Film ONLINE
PLAY
Madeleine (2003) Server1
Vizionează online "Madeleine (2003)"


Birdcage Inn (1998)


With a red-light district in Seoul being demolished, the residents there find they have to relocate. Jin-a opts to leave Seoul and heads to the eastern city of Pohang. There she takes up residence in a boarding house run by a small family. Besides the parents, there is a daughter attending university and a son in high school. At first Jin-a is very happy there, however she continues to sell her body driving her into confrontation with the repressed daughter, Hye-mi. Things go from bad to worse when Jin-a meets Hye-mi's boyfriend...












Titlu: Paran daemun  (original title), Birdcage Inn (1998) (international title)
Tara: Coreea de Sud
An: 1998
Gen: Drama
Regia: Ki-duk Kim
Cu:   Ji-eun Lee, Hae-eun Lee si Jae-mo Ahn
Data lansarii:  31 Octombrie 1998 (Coreea de Sud)
Durata:  105 min.

Trailer Birdcage Inn 




Vizionează filmul coreean Birdcage Inn (1998) online subtitrat la o calitate DVDrip accesand link-ul  de mai jos.

Film ONLINE
PLAY
Birdcage Inn (1998) Server 1
Vizionează online "Birdcage Inn (1998)"


Sinopsis Oldboy (2003) 



De ziua fiicei sale, Ho Dae-su se imbata si ajunge la sectia de politie. Cel mai bun prieten al sau, No Joo-hwan, il scoate din arest si, in timp ce suna acasa dintr-o cabina telefonica, Dae-su dispare, fiind rapit si tinut intr-o camera timp de 15 ani. Intr-o zi, este brusc eliberat, i se dau haine, bani si un celular. In nedumerirea sa, ajunge intr-un restaurant unde face cunostinta cu Mido, o bucatareasa, ajungand amandoi sa se indragosteasca unul de altul. Intre timp, Dae-su este in cautarea celui care l-a pus in captivitate si a motivului pentru care a facut asta si afla astfel secrete ascunse ale trecutului sau.










Titlu: Oldeuboi  (original title), Oldboy  (international title)/ Căinţă şi răzbunare 

Tara: Coreea de Sud

An: 2003
Gen:  Drama/Mister/Thriller
Regia: Chan-wook Park
Cu:    Min-sik Choi, Ji-tae Yu si Hye-jeong Kang
Data lansarii:  21 Noiembrie 2003 (Coreea de Sud)
Durata:  120 min.

Trailer Oldboy (2003)  




Vizionează filmul coreean Oldboy (2003)  online subtitrat la o calitate DVDrip accesand link-ul  de mai jos.

Film ONLINE
PLAY
Oldboy (2003) Server 1
Vizionează online "Oldboy (2003)"


Sinopsis Seducing Mr.Perfect (2006)


Min-Joon (Uhm Jung Hwa), crede în iubirea adevarată, de aceea se dedică trup şi suflet iubitului ei, dar de fiecare dată rezultatul este o despărţire dureroasă. Deşi este o adevărată femeie de afaceri, atunci când vine vorba de iubire, Min-Joon este “neştiutoare”. De ziua ei plănuieşte o excursie la Hong Kong împreună cu prietenul ei, dar acesta nu apare la locul stabilit, deci ziua ei este ruinată, iar ca să fie „tacâmul complet” mai are şi un mic accident auto, din cauza neatenţiei, lovind o maşină destul de scumpă. Nervoasă iese din maşină dând cu ochii de un bărbat foarte chipeş (Daniel Henney) care iese şi el furios din maşina care tocmai fusese lovită . Pentru a ieşi cu basma curată din această situaţie, Min-Joon se preface că nu înţelege o iotă din limba engleză, însă „străinul” are metodele lui de a o face să-şi accepte greşeala pe care tocmai a făcut-o şi mai ales faptul că trebuie să plătească paguba produsă, în cele din urmă ea îi dă cartea ei de vizită cerându-i să-i şteargă fotografia pe care el i-a făcut-o cu telefonul mobil. De aici intervine hazardul destinului.

Titlu: Miseuteo robin ggosigi  (original)/Mr. Robin kkosigi  (international)/ Seducing Mr.Perfect 
Tara: Coreea de Sud
An: 2006
Gen: Romantic
Regia: Sang-woo Kim
Cu:   Michael Frederick Arnold, Do-bin Baek şi Jin-ho Choi
Data lansarii:  7 Decembrie 2006 (Coreea de Sud)
Durata:  107 min.

Trailer Seducing Mr.Perfect  




Vizionează filmul coreean Seducing Mr.Perfect (2006) online subtitrat la o calitate DVDrip accesând link-ul  de mai jos.

Film ONLINE
PLAY
Seducing Mr.Perfect (2006) Server 1

Seducing Mr. Perfect (1/2) [german sub] de 0SaranghaeSUBS
Seducing Mr. Perfect (2/2) [german sub] de 0SaranghaeSUBS
Vizionează online "Seducing Mr.Perfect (2006)"


Vanzari icoane

Vanzari icoane
icoane